Cristian TERHEŞ
Cristian TERHEŞ

Skupina Evropskih konservativcev in reformistov

Član predsedstva

Romunija - PARTIDULUI NAȚIONAL CONSERVATOR ROMÂN (PNCR) (Romunija)

Pisne obrazložitve glasovanja Cristian TERHEŞ

Poslanci lahko na plenarnem zasedanju predložijo pisno obrazložitev svojega glasovanja. Člen 194

Opredelitev nasilja na podlagi spola kot novega področja kriminala, vključenega na seznam iz člena 83(1) PDEU (A9-0249/2021 - Malin Björk, Diana Riba i Giner) RO

16-09-2021

Am votat împotriva Rezoluției Parlamentului European din 16 septembrie 2021 conținând recomandări adresate Comisiei privind identificarea violenței de gen ca un nou domeniu al criminalității enumerat la articolul 83 alineatul (1) din TFUE.
Prin această rezoluție se solicită Comisiei Europene să vină cu legislație și politici specifice pentru a aborda toate formele de violență și discriminare pe criterii de gen (împotriva femeilor și fetelor, dar și împotriva persoanelor LGBTIQ+), indiferent dacă este offline sau online.
Violența de gen nu poate fi un nou domeniu al infracțiunii în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE, alături de alte infracțiuni care trebuie combătute în mod comun, precum traficul de persoane, droguri și arme, infracțiunile informatice și terorism. Extinderea catalogului infracțiunilor europene este posibilă numai printr-o decizie unanimă a Consiliului UE și necesită acordul Parlamentului European.
Mai mult, terminologia utilizată în document și încercările de a defini violența de gen prin referire la termeni vagi, precum gen, LGBTQI+, ridică serioase îndoieli. Utilizarea în dreptul penal a unor astfel de termeni impreciși, pentru a căror semnificație nu există consens, poate duce la multe probleme de interpretare legislativă.
Nu în ultimul rând, am făcut două amendamente la acest text pentru a-l îmbunătăți: interzicerea ca o persoană născută bărbat să intre în competiții sportive la femei și invers; interzicerea oricăror forme de presiuni pentru ca o femeie să facă avort. Ambele amendamente au căzut la vot, ceea ce demonstrează că majoritatea politică ce a susținut acest text nu are nimic de-a face cu protejarea femeilor sau a fetelor de violența pe bază de gen.

Pravice oseb LGBTIQ v EU (B9-0431/2021) RO

13-09-2021

Am votat împotriva acestei rezoluții pentru multiple motive, inclusiv că încalcă prevederi din tratatele UE.
În primul rând, rezoluția cere repercusiuni împotriva României pentru că nu a recunoscut căsătoriile între persoane de același sex.
În al doilea rând, rezoluția susține că dreptul UE ar avea preempțiune asupra constituțiilor naționale. O asemenea susținere este o aberație, deoarece UE nu e un stat și nu are constituție, motiv pentru care dreptul UE nu poate fi superior constituțiilor naționale. Statele suverane au dat naștere la UE, nu UE la statele membre.
În al treilea rând, rezoluția susține că statele membre nu au voie să invoce o interdicție constituțională pentru a nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex. Această prevedere încalcă suveranitatea statelor membre, implicit a României.
În al patrulea rând, rezoluția are o prevedere abuzivă ce obligă toate statele membre să recunoască, în sensul legislației naționale, căsătoriile sau parteneriatele între persoane de același sex, înregistrate sau formate într-un alt stat membru.
În timpul lucrărilor la această rezoluție am colaborat cu coordonatorul grupului ECR, grup din care fac și eu parte, pentru a sublinia în repetate rânduri că cererile conținute în aceasta nu se bazează doar pe informații false, ci sunt, de asemenea, incompatibile cu competențele UE în temeiul tratatelor. Serviciile juridice au ridicat obiecții similare. Toate aceste argumente au fost ignorate de o majoritate politică, care doar pretinde că apără „statul de drept”, dar ignoră tratatele UE.

Represija nad opozicijo v Turčiji, zlasti nad Ljudsko demokratsko stranko (HDP) (RC-B9-0406/2021, B9-0406/2021, B9-0407/2021, B9-0408/2021, B9-0409/2021, B9-0410/2021, B9-0411/2021) RO

08-07-2021

Ca vot final, am votat în favoarea (+) acestei rezoluții.
Este scandalos, însă, că un amendament la rezoluție, care „scoate în evidență creșterea discriminării creștinilor în Turcia” a căzut la vot, cu 489 voturi împotrivă, 11 abțineri și 177 voturi pentru.
La fel ca și în cazul rezoluției pe Iran, votul acesta demonstrează încă o dată că, atunci când e vorba de apărarea creștinilor în jurul lumii, majoritatea Parlamentului European votează împotrivă.

Kršitve prava EU in pravic državljanov LGBTIQ na Madžarskem zaradi sprejetih zakonodajnih sprememb v madžarskem parlamentu (B9-0412/2021, B9-0413/2021) RO

08-07-2021

Am votat împotriva (-) acestei rezoluții deoarece deciziile privind educația, conform tratatelor UE, sunt de competența statelor membre. Prin această rezoluție Parlamentul European încalcă tratatele, supunând la vot ceva ce nu este de competența UE.
Ungaria a adoptat o lege privind protecția minorilor și dreptul părinților de a decide cu privire la educația sexuală a propriilor copii, precum și cu privire la reglementarea conținutului adresat minorilor. Educația minorilor legată de cultura sexuală, sex, orientare sexuală și dezvoltare sexuală este garantată de lege; aceasta, însă, trebuie făcută de profesioniști calificați și autorizați. Legea maghiară protejează, de asemenea, dreptul părinților de a asigura educarea propriilor lor copii în conformitate cu convingerile lor religioase, filosofice și pedagogice.
Legea adoptată de Parlamentul Ungariei nu are legătură cu competențele Uniunii și nici cu dreptul Uniunii Europene. Mai mult, UE trebuie să respecte identitatea națională a statelor membre, fiind, prin urmare, dreptul statelor membre să decidă, în conformitate cu propriile prevederi constituționale, asupra unor aspecte precum educația și protecția copiilor, ori dreptul familiei.
Grupul ECR a pregătit propria rezoluție pe această temă, pe care am cosemnat-o și eu, în care e subliniat acest aspect legat de competențele UE și de prevederile tratelor. Această rezoluție nu a mai fost supusă la vot deoarece rezoluția inițială a fost adoptată.
Parlamentul European nu poate da lecții de „stat de drept” altor țări când el însuși încalcă tratatele UE.

Dialog z državljani in njihova udeležba pri odločanju o zadevah EU (A9-0213/2021 - Helmut Scholz) RO

07-07-2021

La votul final pe această rezoluție m-am abținut (0). Am fost raportor din umbră pe această rezoluție din partea grupului ECR și am reușit introducerea multor prevederi bune în text.
Din păcate, însă, au fost și unele prevederi care au rămas în textul final cu care nu sunt de acord, pentru că încalcă suveranitatea națională a statelor membre UE.
Orice mecanisme de consultare publică se creează, acestea nu pot să înlocuiască mecanismele decizionale stabilite deja de Tratatele UE. Chiar dacă e făcută sub pretextul de a da mai multă influență vocii „poporului”, încercarea de înlocuire a mecanismelor decizionale stabilite de tratate și agreate de toate țările subminează coeziunea și fundația Uniunii Europene.

Sodelovanje med EU in Natom v okviru čezatlantskih odnosov (A9-0192/2021 - Antonio López-Istúriz White) RO

07-07-2021

Am votat în favoarea (+) acestei rezoluții. Relația transatlantică e fundamentală pentru securitatea UE.

Stara celina se stara – možnosti in izzivi politik na področju staranja po letu 2020 (A9-0194/2021 - Beata Szydło) RO

07-07-2021

M-am abținut (0) la votul pe această rezoluție deoarece, cu toate că rezoluția este foarte cuprinzătoare și atinge o serie de aspecte-cheie pentru persoanele în vârstă, aceasta conține aspecte privind propaganda ideologiei de gen ori drepturi sexuale și reproductive, unde e inclus și avortul, cu care nu sunt de acord.
Practica aceasta, folosită din ce în ce mai des la nivelul Parlamentului European, de a introduce în texte extrem de importante elemente privind propaganda de gen, LGBTQI+, avort, sinucidere asistată sau eutanasie este nocivă.
Astfel, raportul acesta, care trebuia să se concentreze în special pe problemele vârstnicilor, pe discriminarea din motive de vârstă, pe îmbătrânirea activă, a ajuns să includă în forma finală paragrafe despre drepturi sexuale și reproductive, unde intră inclusiv avortul, când se vorbește despre „provocările” generate de scăderea demografiei.
E imposibil de înțeles cum poți răspunde „provocărilor” generate de scăderea demografiei promovând avortul.

Globalni režim sankcij EU na področju človekovih pravic (zakon Magnickega) (B9-0371/2021) RO

07-07-2021

Am votat în favoarea (+) acestei rezoluții.

Letno poročilo o delovanju schengenskega območja (A9-0183/2021 - Tanja Fajon) RO

07-07-2021

Am votat cu + acest raport de evaluare a funcționării spațiului Schengen întrucât, în ciuda faptului că sistemul nu e încă perfect și există domenii în care i se pot aduce îmbunătățiri, absența controalelor la frontierele interne și garantarea libertății de circulație sunt benefice și absolut necesare cetățenilor Uniunii Europene.
Din păcate, însă, cu toate că România îndeplinește încă din 2010 toate condițiile pentru a intra în Schengen, din motive pur politice și alte interese Consiliul nu a luat încă o decizie în acest sens, deși Parlamentul European i-a solicitat în repetate rânduri acest lucru.
Prin acest raport Parlamentul European reia această cerere și „solicită insistent Consiliului să-și onoreze angajamentul, să ia imediat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre, maritime și aeriene și să permită acestor țări [României și Bulgariei] să se alăture, cu drepturi depline, spațiului de liberă circulație fără controale la frontierele interne”.
Refuzul Consiliului de a da curs de peste 10 ani accederii României și Bulgariei în spațiul Schengen este un abuz ce demonstrează dublul standard aplicat de unele state din UE la adresa României și Bulgariei.

Uporaba tehnologij za obdelavo podatkov za namen boja proti spolni zlorabi otrok na spletu (začasno odstopanje od nekaterih določb Direktive 2002/58/ES) (A9-0258/2020 - Birgit Sippel) RO

06-07-2021

M-am abținut (0) la votul pentru această derogare temporară de la prevederile Directivei asupra confidențialității și comunicațiilor electronice în cazul abuzurilor sexuale online asupra copiilor. Fără tăgadă, astfel de fapte sunt extrem de grave și trebuie pedepsite ca atare. Cu toate acestea, dat fiind că, chiar și în cazuri extrem de limitate, se dă posibilitatea supravegherii comunicațiilor, nu am putut vota în favoarea unei asemenea derogări.

Kontakt

Bruxelles

Parlement européen
Bât. SOPHIE SCHOLL
05U041
60, rue Wiertz / Wiertzstraat 60
B-1047 Bruxelles/Brussel
Strasbourg

Parlement européen
Bât. SALVADOR DE MADARIAGA
G04017
1, avenue du Président Robert Schuman
CS 91024
F-67070 Strasbourg Cedex