skip to content

Cookie-uri pe site-ul UE

Folosim cookie-uri pentru a furniza o experienta optimă de navigare pe site-ul nostru. Continuaţi fără a schimba setările, şi veţi primi cookie-uri, sau schimbaţi setările cookie-urilor în orice moment.

Continuaţi
 
 
 

Conferinţa "Promotori pentru democraţie europeană 2017"

20/11/2017
 .

Biroul de Informare al Parlamentului European a organizat în perioada 9-10 noiembrie 2017 conferinţa de final a proiectului "Promotori pentru democraţie europeană", ajuns la cea de-a treia sa ediţie.

Proiectul a fost iniţiat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, fiind derulat în perioada mai – decembrie 2017, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Asociaţia Pro Democraţia şi Group of the European Youth for Change.

În cadrul acestui eveniment a fost realizată o scurtă trecere în revistă a obiectivelor şi rezultatelor obţinute în proiectul "Promotori pentru democraţie europeană", prin prisma participanţilor la proiect şi a acţiunilor de comunicare organizate de aceştia. Astfel, in prima zi a conferinţei, participanții au prezentat experiența lor în cadrul proiectului, rezultatele și mesajele principale transmise în cadrul evenimentelor locale organizate de ei, cât și concluziile în urma acestei experiențe. De asemenea, aceștia au împărtășit ce a însemnat proiectul pentru ei și cum i-a ajutat să se dezvolte profesional și personal. Cea de-a doua zi a conferinței a fost dedicată dialogului dintre Promotori și participanții interesați să afle mai multe despre proiect, cât și despre modul în care pot deveni chiar ei viitori promotori. Evenimentul a prilejuit în plus o dezbatere pe teme europene de actualitate între participanți și domnul Cristian Preda, deputat în Parlamentul European.

Prin intermediul acestui proiect, Biroul de Informare al Parlamentului European în România şi-a propus crearea şi dezvoltarea unei reţele naţionale de Promotori pentru democraţie europeană, prin selectarea în fiecare an a unui număr de 30 de tineri, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de tineret. Promotorii selectaţi în cea de-a treia ediţie a proiectului au participat într-o primă etapă, în perioada 5-7 aprilie 2017, la o sesiune intensivă de workshop-uri pe teme europene. Aceasta a avut ca scop informarea participanţilor cu privire la procedurile legislative şi funcţionarea instituţiilor Uniunii Europene şi a democraţiei parlamentare, dar şi dezvoltarea competenţelor necesare diseminării ulterioare a acestor informaţii în rândul colegilor lor de generaţie. Astfel, pe parcursul lunii mai 2017, participanţii la proiect au organizat propriile acţiuni de comunicare la nivelul comunităţilor din care fac parte, contribuind la o mai bună informare a tinerilor din mai multe judeţe ale ţării cu privire la valorile democratice europene, beneficiile statutului de cetăţean al Uniunii Europene, dar şi în privinţa rolului şi modului de funcţionare ale Parlamentului European, ca pilon al democraţiei parlamentare europene.

 .
 

Pagini utile