skip to content

Cookie-uri pe site-ul UE

Folosim cookie-uri pentru a furniza o experienta optimă de navigare pe site-ul nostru. Continuaţi fără a schimba setările, şi veţi primi cookie-uri, sau schimbaţi setările cookie-urilor în orice moment.

Continuaţi
 
 
 

Dezbatere privind Programul Europa Creativă al UE

17/06/2016

Dezbaterea „Programul Europa Creativă al Uniunii Europene – Oportunități de finanțare a sectoarelor culturale și creative” are loc pe 24 iunie 2016.

Evenimentul este organizat de Biroul de Informare al PE în România și Biroul Europa Creativă România din cadrul Ministerului Culturii – Unitatea de Management a Proiectului.

Europa Creativă este cel mai important program de finanțare al Uniunii Europene dedicat sprijinirii domeniilor creative, culturii și audiovizualului.

Programul are un buget total de 1,46 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020 și este gestionat de Comisia Europeană prin Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură. Europa Creativă are două subprograme (MEDIA și Cultura) și o componentă trans-sectorială, dedicată garantării creditelor bancare pentru sectoarele culturale și creative și cooperării în domeniul politicilor culturale.

Dezbaterea se dorește a fi o platformă de consultare a profesioniștilor români care își desfășoară activitatea în sectoarele culturale și creative și în audiovizual cu deputații din Parlamentul European, în contextul supunerii la vot în Parlamentul European, până la sfârșitul acestui an, a Raportului de implementare a Programului Europa Creativă.
Concluziile dezbaterii vor fi sintetizate sub forma unui material care va fi transmis europarlamentarilor români din Comisia pentru cultură și educație a Parlamentului European.

Evenimentul este cu atât mai important cu cât Programul se află în etapa de evaluare intermediară. Rezultatele acesteia, care urmează a fi date publicității în trimestrul 4 al anului 2017, vor fi folosite pentru determinarea direcțiilor viitorului program de finanțare a sectoarelor culturale și creative și audiovizualului, care va începe în anul 2021.

La dezbatere vor participa și doamna Corina ȘUTEU, Ministrul Culturii și domnul Mircea DIACONU, eurodeputat, vicepreședinte al Comisiei pentru cultură și educație a Parlamentului European.

Evenimentul se va desfășura vineri, 24 iunie a.c., începând cu ora 10:00, la sediul Biroului de Informare în România al Parlamentului European (str. Vasile Lascăr nr. 31, București).

Evenimentul va fi transmis live online pe platforma CaleaEuropeana.ro.

Persoane de contact pentru detalii:

Telefon: 021 316 60 61.

Participarea la eveniment se face numai pe baza invitaţiei confirmate în prealabil.