Asia de Sud

Fișe descriptive despre U.E. 01-01-2018

Regiunea indo-pacifică evoluează rapid și devine cea mai importantă regiune geostrategică, dat fiind că peste 50 % din populația mondială locuiește aici. Două treimi din comerțul mondial cu containere trece prin regiunea indo-pacifică, iar culoarele sale maritime sunt principalele rute comerciale și de aprovizionare cu energie. Strategia UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică a fost adoptată în septembrie 2021 pentru a crește prezența Uniunii în regiune, a construi parteneriate, a consolida ordinea internațională bazată pe norme și a face față provocărilor globale. Uniunea își adaptează instrumentele actuale în cadrul autonomiei sale strategice. Busola strategică a UE pentru securitate și apărare, aprobată oficial de Consiliu în martie 2022, promovează o arhitectură de securitate regională deschisă și bazată pe norme, care include linii securizate de comunicare maritimă, consolidarea capacităților și o prezență navală sporită în regiunea indo-pacifică. Uniunea Europeană construiește legături mai strânse cu țările din Asia de Sud, în calitatea sa de actor economic puternic și de donator major de ajutor umanitar și de asistență pentru dezvoltare. Uniunea depune eforturi pentru a promova consolidarea instituțiilor, democrația, buna guvernanță și drepturile omului, dar are, de asemenea, preocupări legate de securitate, cum ar fi conflictul din Cașmir și Afganistan. Parlamentul European s-a declarat favorabil asistenței din partea Uniunii pentru a face față crizei provocate de pandemia de COVID-19 și a impactului acesteia în regiune, cu un sprijin specific pentru cele mai vulnerabile grupuri ale populației.