Substanțele chimice și pesticidele

Fișe descriptive despre U.E. 08-12-2023

Legislația UE în domeniul substanțelor chimice și al pesticidelor are scopul de a proteja sănătatea umană și mediul, precum și de a preveni obstacolele din calea comerțului. Aceasta cuprinde norme care reglementează comercializarea și utilizarea anumitor categorii de produse chimice, un ansamblu de restricții armonizate privind introducerea pe piață și utilizarea substanțelor periculoase, precum și protocoale pentru abordarea accidentelor majore și a exporturilor de substanțe periculoase. Cele mai importante două realizări la nivelul UE sunt Regulamentul CLP (clasificarea, etichetarea și ambalarea) și Regulamentul REACH (înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice). În cadrul Pactului verde european și, în special, al strategiilor „Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice”, „De la fermă la consumator” și „Strategia privind biodiversitatea”, legislația UE privind aceste aspecte face în prezent obiectul unui proces de revizuire.