Relațiile externe ale Uniunii Relațiile externe ale Uniunii

Relațiile externe ale Uniunii

Activitatea Uniunii Europene pe scena internațională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea și extinderea sa și care sunt înscrise, de asemenea, în Carta ONU și în dreptul internațional. Promovarea drepturilor omului și a democrației în lume este un aspect esențial. Această activitate internațională scoate, de asemenea, în evidență interesele și obiectivele strategice ale Uniunii. Uniunea va continua să își lărgească și să își aprofundeze relațiile politice și comerciale cu alte țări și regiuni ale lumii, inclusiv prin organizarea de reuniuni periodice la nivel înalt cu partenerii săi strategici, cum ar fi SUA, Japonia, Canada, Rusia, India și China. Activitatea Uniunii include și sprijinul pentru dezvoltare, precum și cooperarea și dialogul cu țările din bazinul Mării Mediterane și cu cele din Orientul Mijlociu, Asia, America Latină, Europa de Est, Asia Centrală și Balcanii de Vest.